marți, 9 octombrie 2012

“ SOMNOROASA AVENTURĂ “ – TEATRUL FOARTE MIC


O AVENTURĂ TEATRALĂ EȘUATĂ

         Înainte de 1989, teatrele erau obligate să încludă în repertoriu piese românești, în special de actualitate, indiferent de calitatea lor. Au apărut la rampă atunci, o sumedenie de dramaturgi, mulți servili cerințelor regimului de tristă amintire, dar printre ei se aflau și personalități care încercau să scape de autoritatea cenzurii ideologiei comuniste și să propună piese cu tâlc, inteligent și original scrise. Pe nedrept sunt uitate astăzi, personalități precum Tudor Popescu, Iosif Naghiu, iar cu greu câte un teatru își mai amintește de Dumitru Solomon sau chiar de Teodor Mazilu. În genere, acești dramaturgi apelau la calea teatrului absurd spre a încerca mascarea față de cenzură, a surprinderii critice a stării “societății multilateral dezvoltată” și pentru a îi condamna rezultatele prin personaje afectate de regulile absurde ale acelei lumi.
         Teodor Mazilu era prozator și în special dramaturg, iar șapte piese ale sale au fost mult jucate, începând din 1963 cu “Proștii sub clar de lună”, un spectacol deosebit de la Teatrul “Bulandra” în regia lui Lucian Pintilie. Și “Somnoroasa aventură” prin anii ’80 a înrgistrat aprecierea publicului în diferite montări. Tema centrală a pieselor lui Teodor Mazilu rămâne impstura, prostia , satirizate prin creionarea unor conflicte simple în “straie” absurde.
         În “Somnoroasa aventură” dramaturgul propune prezentarea a cinci tipologii sociale aflate în căutarea realizării personale. Gherman (Cristi Iacob), funcționar la primărie, e nefericit că nu are în preajmă pe cineva să îl aprecieze pentru locul său de muncă de care e mândru. Cleo (Oana Albu), mătușa Gabrielei (Gabriela Iacob) vrea ca nepoata sa să se realizeze prin găsirea unui partener convenabil. Ogaru (Avram Birău) este un excroc preocupat de realizare prin folosirea diverselor metode, în special cel sentimental. Manole (Radu Zețu), pare un tânăr onest , îndrăgostit de Gabriela. Așa cum prezintă regizorul Vlad Stănescu aceste tipologii reprezentative pentru prostia umană cultivată de societatea mincinoasă în care trăiesc, are drept rezultat un spectacol mediocru, mai mult apropiat de un divertisment tv. banal. Piesa pare depășită de trecerea timpului, de solicitarea astăzi, a unei trainice consistențe a conflictului . “Aventura” regizorului de a se apropia de un text scris în condițiile drastic dictate de vremea cenzurii în care a trăit dramaturgul, eșuează. Rezultatul este un spectacol tern, cu puține momente comice, cu relații între personaje fragil construite, departe de intențiile satirice ale scrierii.

         Vlad Stănescu realizează și scenografia reprezentației. Unele costume servesc aplicarea pe profilul personajului (de pildă cel al lui Gherman), altele sunt demne de cuplete pentru televiziune, prin desenul lor (de exemplu cele ale Gabrielei sau cel al lui Manole sau al lui Cleo).  Decorul în alb drept culoare prioritară, este ciudat. Cinci scaune îngrădesc spațiul de joc în intenția de a sugera uniform ca imagine pe cele cinci personaje. Scaunele circular așezate nu sunt folosite, singurul element de decor la care se apelează insistent fiind banca din centrul spațiului de joc. Banca are două fețe , iar schimbarea lor prin mereu întoarcerea ei, indică interiorul și exteriorul locului acțiunii. Această intenție a scenografului este apreciabilă, numai că reducerea mișcării scenice numai la așezarea interpreților pe acea bancă dă un ritm monoton reprezentației. În genere, spectacolul dă senzația de teatru radiofonic plictisitor, stângaci conceput, cu accente muzicale inutil plasate.

         Regizorul Vlad Stănescu nu a lecturat teatral în profunzime oferta textului și fiecare scenă pare un scheci modest.Teodor Mazilu a scris și scheciuri pentru televiziune, dar piesa propune un demers al acțiunii prin situațiile în care sunt active prsonajele. Regia ignoră dezvoltarea relațiilor dintre personaje. Tendința apropierii de absurd a scrierii, e preluată de regie și amplificată penibil prin diverse efecte vizuale. Apelează, de exemplu, la manevrarea jenantă a luminii, ce devine strident roșie în unele scene sau pâlpâie în altele, provenind de la un stroboscop. Mai apelează caraghios și la niște mășt într-o scenă. Regizorul ilustrează artificial textul și uită de importanța majoră a actorilor. Lipsiți fiind de îndrumare atentă, fiecare va juca așa cum crede de cuviință. Reușește evidențierea, Cristi Iacob pin preocuparea de a dezvolta coerent, credibil, caracterizarea lui Gherman. Actorul sugerează cu migală în expresie prin gest și intonarea vocală a replicii, ridicolul personajului. Oana Albu (Cleo) și Avram Birău (Ogaru) încearcă și reușesc parțial să dea o linie verosimilă tipologiei personajelor atribuite. Desprinsă parcă dintr-un divertisment de duzină, este Gabriela, tânăra naivă, prostuță, aflată în căutarea partenerului ideal , ca și iubitul ei Manole, tratat simplist ca un “instructor” al conflictului. Actorii, Gabriela Iacob, ca și Radu Zețu, parcă nu gândesc replica și situațiile, interpretarea lor fiind exterioară.
         În finalul reprezentației, Cleo și Gherasim, triști de eșecurile survenite, se așează absurd pe podea și imaginea poate să amintească ridicol de … celebra “Pieta”. Scena este … cireașa pe un tort prăpădit. Păcat de buna intenție de a atenționa că dramaturgia noastră din ultimele decenii ale secolului trecut conține și personalități care merită a fi activate și în prezent, dar spectacolul “Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu, nu reușește să convingă prin nimic de efortul realizatorilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu