miercuri, 17 decembrie 2014

“DUMNEZEU SE ÎMBRACĂ DE LA SECOND-HAND” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE (Sala Studio)

O “PROZĂ” DESPRE TRECUT ȘI PREZENT
         “Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” este un text scris de Iulian Margu, o personalitate cunoscută și apreciată, în special, pentru filmele documentare realizate. Piesa se vrea originală fiind de fapt, o proză cu multe capitole în care se încearcă a se marca ultimele etape ale istoriei noastre tulburi. Un pian, la care se precizează că a cântat Chopin, este “personajul” liant pe care o familie de la noi l-a deținut la începutul secolului trecut, trece apoi, la urmași în epoca de tristă amintire comunistă, ca astăzi să fie acaparat de o persoană parvenită în urma unor afaceri dubioase, Teodora mai zisă și Scorpia. Povestea acestui pian “personaj” o evocă un hoț “cinstit” Lae, urmașul familiilor ce l-au deținut care alături de un alt hoț “cinstit” – Buză, ajunge să fure din casa Scorpiei. Prin numeroase flashback-uri se construiește un puzzle despre trecutul unei lumi și prezentul ei, prilej al evocărilor  fiind “pianul-istoric”. Secvențele sunt unele dramatice – cele referitoare la trecut, altele satirice despre realitatea zilelor noastre supusă unui jaf național. Acesta este cadrul unei proze cu pretenția de a fi o piesă de teatru din care lipsește însă, logica unui conflict dramatic prin personaje solid construite.


         Atras de tematica istorică și de tenta satirică în prezentarea actualitățiii, regizorul Ion Caramitru încearcă să dea consistență teatrală acestei proze și reușește prin scenografia atractivă datorată Mariei Miu și prin coordonarea distribuției, numai că textul nu îi oferă întodeauna sprijin substanțial. Maria Miu rezolvă admirabil vizualizarea scenică a textului. Folosește scena turnantă a Sălii Studio și astfel, trecem cu privirea prin etape istorice, pornind din secolul trecut până în zilele noastre, prin camere – spații de joc din timpuri diverse, create din amănunte realiste de mobilier și obiecte. Costumele sale punctează și ele diversitatea tipologiilor. Scenografia dă viață scenică și ritm, povestirii celor doi hoți cu suflete cinstite mutilate de condițiile societății actuale. Ilustrația muzicală solicitată de prezența pianului-personaj, este selectată inspirat de regizor și ne amintește de Chopin, Brahms sau Johann Strauss, dar și de cântecele patriotice ale epocii Bumbești Livezeni. Teatral prin vizualizare și ilustrația muzicală, spectacolul are ținută în dorința de a suplini hibele textului.


         Personajele centrale – Lae și Buză sunt doar doi povestitori despre trecut și prezent, superficial construite ca personaje dramatice cu destine frânte de biografii triste, care au ajuns să fure ca să existe. Lari Giorgescu și Dorin Andone rezolvă apreciabil interpretarea acestor personaje confuze; subliniază credibil fie amărăciunile personale, fie punctează cu fin umor tendințele satirice ale replicii despre prezentul îngălat de corupție. Le revin multe replici apropiate cupletului teatrului de revistă, dar interpreții le îmbogățesc substratul prin expresie. Pentru evocări textul apelează la tipologii - argument pe care actorii le interpretează ireproșabil cu atenție la definirea esenței fiecăreia. Și apar astfel, străbunicii sau părinții lui Lae în scene semnificative pentru amintirea istoriei. Teodora Mareș (Elefteria) și Armand Calotă (Dimitrie) compun portretele străbunicilor lui Lae, cu sensibilitate pentru a defini atmosfera unei epoci din prima parte a secolului trecut.


Dezvoltă excelent o altă imagine din istorie, Carmen Ungureanu (Eliza) și Eduard Adam (Manole). Scena întâlnirilor a două tipologii reprezentative pentru sectoare sociale aflate în conflict – fata burgheză și băiatul proletar din dragostea cărora se va naște Lae, este exemplar interpretată, la nuanță de actori.

 Completează distribuția în alte tipologii - argument pe care le sugerează convingător, Fulvia Folosea (Elena), Ioan Andrei Ionescu (Iorgu) și Theodora Calotă (Copilul Elena). Farsa finală a acestei “cărți cu povești” despre istorie cu efect în realitate, revine Teodorei, Scorpia prezentului, parvenitul om de afaceri corupt, dar care crede în Dumnezeu și dă bani bisericii să i se ierte păcatele. Cu măestria sa bine cunoscută, Florina Cercel prezintă satira finală la adresa individei care se îmbogățește manevrând condițiile oferite de societatea actuală.

         Efortul creator al realizatorilor acestui spectacol este demn de stimă, dar textul este o făcătură cu intenții satirice la adresa prezentului unei lumi cu un trecut zbuciumat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu