marți, 3 februarie 2015

“ZIUA ÎN CARE NU SE CUMPĂRĂ NIMIC” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Proiectul “9G”, Sala Mică)

MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC
        
         Programul “9G” inițiat de Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava” la Naționalul bucureștean , Sala Mică, este o inițiativă excelentă, având drept scop sprijinirea tinerilor creatori. Intenția generoasă a Naționalului de a pune la dispoziție Sala Mică tinerilor și sprijinul financiar pentru realizarea unor spectacole, până acum nu au dat însă, multe roade convingătoare. Punctul nevralgic poate este selecția. S-au ales din 42 de propuneri ale tinerilor, șapte. Dintre ele, singurul remarcabil este “ActOrchestra” , comentat pe acest blog , unde a fost comentat și spectacolul “DISTROPIE.shakespeare.REMIX”, dar care e doar, rezultatul unei viziuni regizorale puerile cu pretenții de originalitate. Vom comenta alte trei proiecte – “Ziua în care nu se cumpără nimic”, “Piesă pentru frate și soră” și “4/Dragoste în patru tablouri”. Atâta timp cât în teatrul independent, în condiții modeste, se ivesc o serie de spectacole deosebite, originale, rămâne inexplicabil de ce în programul “9G” nu se reușește a se aleage și sprijini proiecte independente ale tinerilor, consistente tematic și înfăptuite scenic inspirat.


            După ce tânărul regizor Horia Suru concepe inventiv “ActOrchestra”, un musical teatral original, este selectat și prezent în cadrul “9G” cu un alt proiect – “Ziua în care nu se cumpără nimic”, un scenariu de Kum Atle Hansen, actor, dramaturg și activist social norvegian, un nume mai puțin prezent în plan teatral internațional. Regizorul realizează spectacolul cu șapte actori și ajutorul a nouă (!) persoane pentru scenografie, grafică, costume, efecte speciale, pregătire vocală, video, etc. Rezultatul muncii creatoare a acestei numeroase echipe este însă, neconvingător. Tematic, scenariul ar vrea să atenționeze asupra prezenței tinerilor în viața socială și revoltele lor. Sunt înșirate câteva secvențe, una despre doi tineri Petra și Andrei care se revoltă împotriva abuzurilor societății de consum și exploatării muncitorilor din lumea a treia, alta în care Kati și Irina vor să devină cântărețe sau alta în care Toma și Petru luptă să refacă un azil de bătrâni etc. Se întâlnesc cu toții  în final, la un mall, pun o bombă, o tânără rămâne fără brațe, dar e foarte veselă de “realizare”, alta e rănită, și spectacolul se finalizează prin replica moralizatoare - “Schimbarea nu este niciodată plăcută”, proiectată pe lateralele spațiului de joc. Actorii au de jucat personaje schematice, fade, dar și rolul naratorilor. Regizorul Horia Suru încearcă să șocheze prin ilustrarea teatrală. Îmbracă spectacolul cu multe proiecții video pe lateralele scenei ce redau de-a valma imagini cu aglomerația străzii, cu explozii pe câmpuri de luptă bănuim, cu prim planuri ale actorilor (video artist Răzvan Mihalache); decorul (arh.Bogdan Costea) înghesuie în fundal un construct din cutii de carton ce se vor dărâma în final; vor interveni și multe momente muzicale stridente, se apelează forțat și la microfoane etc. Conceptul regizoral nu are coerență prin aglomerarea în numele originalității a efectelor vizuale și sonore pentru a sugera nebunia și grotescul lumii actuale propuse de un scenariu căznit construit. Ce a vrut de fapt, să comunice regizorul prin acest spectacol haotic condus, este neconvingător.
         Regizorul Horia Suru neglijează și lucrul cu actorii, folosiți ca …  “obiecte” vorbitoare. În costume încropite la nimereală ce nu contribuie la definirea esenței personalității  celor șase personaje (costume Anca Miron), actorii se agită inutil pentru a creiona tipologiile unor tineri revoltați care majoritatea par mai mult niște dezaxați bolnavi psihic. Alcătuiesc distribuția actori cunoscuți din teatrul independent și chiar din telenovele sau filme – Ilinca Hărnuț (Petra), Roland Matsangos (Andrei), Cristina Găvruș (Kati), Olivia Alexandra Niță (Irina), Andrei Morariu (Toma), Emil Măndănac (Petru) și Simona Cuciurianu (Ana) care nu reușesc niciunul să se remarce în acest spectacol, firește din cauza scenariului lipsit de vigoare și a regiei confuze în intențiile de originalitate.
         “Ziua în care nu se cumpără nimic” rămâne un experiment cu pretenții novatoare ce dezavantajează actorii și regizorul, dar și programul “9G”. Bănuim că acest program susținut de Teatrul Național “I.L.Caragiale” dorește să pună în evidență tineri creatori de valoare, dar un astfel de experiment nu le este favorabil.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu